Informație de interes public referitor la deteriorarea situației de securitate în Statul Israel

În legătură cu deteriorarea situației de securitate în Statul Israel, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) informează:

Guvernul Statului Israel a anunțat oficial instituirea stării de război pe întreg teritoriul său. În acest context, amintim că Ambasada Republicii Moldova în Israel funcționează în regim de alertă, 24/7. În cadrul MAEIE, a fost creată o celulă de criză, care monitorizează în mod continuu situația de securitate din Israel și se află în contact permanent cu Ambasada țării noastre și alte instituții responsabile.

Până în acest moment, nu avem informații despre cetățeni ai Republicii Moldova care ar fi fost luați prizonieri sau ar fi printre victime. De asemenea, Ambasada Republicii Moldova a primit în jur de 30 de cereri de informații de la cetățenii noștri cu privire la statusul zborurilor comerciale. Cetățenii noștri sunt ghidați și asistați în aceste demersuri de către personalul diplomatic al ambasadei.

Aeroportul principal al țării, Ben Gurion, funcționează în mod obișnuit, iar zborurile sunt efectuate din terminalul 3. Spațiul aerian al Israelului este deschis. Una dintre cele două companii aeriene moldovenești continuă să opereze zboruri comerciale conform programului. În calitate de alternativă, cetățenii noștri pot utiliza rutele comerciale către București. Următoarele zborurile comerciale pe cursa Tel-Aviv - Chișinău sunt programate pentru: 10.10.2023; 11.10.2023; 12.10.2023 și 15.10.2023.

Reamintim importanța respectării cu strictețe a instrucțiunilor de securitate emise de autoritățile israeliene. Ambasada noastră menține contact cu cetățenii noștri din Israel și cooperează strâns cu instituțiile israeliene relevante.

Cetățenii Republicii Moldova aflați în prezent în Israel sunt îndemnați să se înregistreze prin intermediul acestei platforme: https://shorturl.at/tvCR9

Pentru orice întrebări sau asistență, cetățenii moldoveni sunt rugați să contacteze Ambasada din Israel sau linia de urgență a Ministerului.

Informații de contact:
   🌐pagina web: https://israel.mfa.gov.md/
   📧email: tel-aviv@mfa.gov.md
   ☎️telefon de urgență: +972527789772 în regim 24/7

Centru de Apel MAEIE:
   ☎️ 0 80 090 990 - gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova.
   ☎️ +373 22 188 000 - pentru apeluri de la telefonul mobil sau de peste hotare.
   📩 mail: call.center@mfa.gov.md