Decizia procesuală de a scoate de pe rol cererea este interimară și va fi atacată la o instanță superioară

Decizia procesuală de a scoate de pe rol cererea este interimară și va fi atacată la o instanță superioară

Pe baza deciziei de ieri a Curții de Arbitraj din Stockholm și a comunicatului de presă al Ministerului Justiției, KomaksAvia Airport Invest Ltd vă informează următoarele.

Decizia procesuală de SCOATERE A CERERII DE PE ROL este interimară și va fi atacată în instanța superioară din Suedia.

Nu există „concluzii” și „decizii” din motiv că investitorul nu și-a probat argumentele împotriva Republicii Moldova. Pur și simplu, pentru că nu au ajuns încă să fie examinate. În acest arbitraj sau în altul, mai devreme sau mai târziu, aceste probe vor fi luate în considerare.

Subliniem că Arbitrajul de la Stockholm nu s-a referit la esența litigiului, ci doar la chestiuni procedurale privind admisibilitatea cererii de examinare în temeiul Convenției privind protecția reciprocă a investițiilor dintre Moldova și Cipru.

În ceea ce privește identificarea de curtea de arbitraj a faptului privind lipsa investițiilor, Komaksavia Airport Invest Ltd atrage atenția asupra faptului că nu există astfel de concluzii. Arbitrajul a concluzionat doar că investițiile realizate nu se încadrează în criteriile specifice ale convenției dintre Moldova și Cipru privind protecția investițiilor și nimic mai mult. Iar pe această bază, arbitrajul scoate cererea de pe rol și încetează procesul, și nicidecum nu a anunțat un câștig pentru Republica Moldova.

Poziția Ministerului Justiției în comunicatul de presă este o manipulare a opiniei publice.

Strategia de protecție a statului „prin chestiuni procedurale”, și nu „în fond” este doar o întrerupere a litigiului, dar nu finalizarea acestuia.

Prin urmare, nicidecum nu poate fi vorba despre o reziliere a contractului de concesiune.

Întrucât Republica Moldova a decis să nu aducă cazul spre examinare in fond în Arbitrajul de la Stockholm, ci să înceteze procesul  „pe procedură”, Komaksavia Airport Invest își va continua apărarea în alte tribunale internaționale.

Dacă arbitrajul de la Stockholm a stabilit că investițiile realizate în perioada 2014-2020 nu se încadrează în condițiile specifice uneia dintre convențiile existente în lume, aceasta nu înseamnă deloc că investițiile nu au fost în forma prevăzută de contract de concesiune.

Fiecare pasager vede totul cu ochii lui.

Reamintim că investițiile sunt cel puțin confirmate de protocolul comisiei de stat de monitorizare a concesiunii, care are încă putere legală deplină.

Komaksavia Airport Invest califică această decizie drept nefondată și motivată politic.