Accesul limitat în terminalul aeroportuar sunt prelungite cu încă 30 zile calendaristice.

Aeroportul Internațional Chișinău de comun cu Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova și AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ a Republicii Moldova informează că măsurile privind accesul limitat în terminalul aeroportuar sunt prelungite cu încă 30 zile calendaristice.

Aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura confortul, liniștea și siguranța tuturor călătorilor.

Reamintim că, începând cu 1 mai 2024, accesul în terminal este permis doar pasagerilor cu bilet și document de călătorie, personalului autorizat și echipajelor aeronavelor.

Pentru a sprijini autoritățile în gestionarea fluxului de călători și a evita aglomerația la intrarea în aeroport, se recomandă sosirea cu cel puțin trei ore înainte de ora de decolare a zborului.